Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) a publicat lista celor mai aglomerate 20 de aeroporturi din întreaga lume pentru anul 2017, dintre care jumătate se află în Asia, 5 în Statele Unite și restul în Europa, ceea ce subliniază impactul tot mai ridicat al centrelor de afaceri emergente și turistice din Asia asupra traficului aerian de pasageri. Acestea au atras o pondere de 17% din traficul global de pasageri, ceea ce constituie 1,5 miliarde de pasageri.
ACI a sintetizat această listă prin centralizarea datelor statistice furnizate de un număr de 1 202 aeroporturi. Potrivit Consiliului, transportul de pasageri a sporit cu până la 6,6% în anul precedent, în timp ce traficul aeronavelor cu 2,4%.
Consiliul Internațional al Aeroporturilor este o asociație comercială globală a operatorilor de aeroporturi. Obiectivul ACI este de a reprezenta interesele aeroporturilor și membrilor organizației, găsirea unor modalități de a le coopera cu companiile aeriene și alți parteneri pentru a crea condițiile necesare pentru funcționarea cu succes a întregii industrii.
Lista celor mai aglomerate aeroporturi din întreaga lume, după numărul de pasageri:
- Aeroportul Internațional Hartsfield - Jackson din Atlanta - 103,9 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional din Beijing - 95,7 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional din Dubai - 88,2 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Haneda din Tokyo - 85,4 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional din Los Angeles - 84,5 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional O`Hare din Chicago - 79,8 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Heathrow din Londra - 78 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional din Hong Kong - 72,6 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Pundong din Shanghai - 70 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Charles de Gaulle din Paris - 69,4 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Schiphol din Amsterdam - 68,5 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Fort Worth din Dallas - 67 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Baiyun din Guangzhou - 65,8 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional din Frankfurt - 64,5 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Ataturk din Istanbul - 63,8 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Indira Gandhi din Delhi - 63,4 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Soekarno - Hatta din Jakarta - 63 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Changi din Singapore - 62,2 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional Incheon din Seul - 62,1 mil. de pasageri;
- Aeroportul Internațional din Denver - 61,3 mil. de pasageri.
Vrei să vezi cu ochii proprii cât de aglomerate sunt aceste aeroporturi? Atunci cumpără bilete de avion în orice direcție pe www.airservice.md