Frumusețea naturală incredibilă combinată cu liniștea împrejurimilior fac din Bled o superbă zonă alpină în Europa. Cunoscut pentru clima cu efect terapeutic, lacurile termale și ambianța fermecătoare, micuțul orașel este perfect pentru cei care își doresc o vacanță de iarnă relaxantă. Totuși, dacă ești mai aventuros din fire, în Bled vei putea să te cațeri, să schiezi sau să te dai cu patinele. Între relaxare și schi nu uita să vizitezi Cetatea Bled, despre care se crede că este cel mai vechi castel din Slovenia.
Chiar dacă Islanda este una dintre cele mai reci zone ale Europei sunt destule motive pentru care capitala țării merită vizitată. Festivalul de iarna din Reykjavik este un festin plin de mâncare tradițională a vikingilor, dans și voie bună. Însă ceea ce face ca acest oraș să fie cu adevărat special sunt piscinele geotermale din aer liber. Nu este nimic mai bun decât să te relaxezi în apa caldă în timp ce zăpada cade în preajma ta. Fiecare piscină este unică, așa că vizitatorii ar trebui să încerce cât mai multe.
Unul dintre cele mai mari atracții ale iernii pentru turiști este Carnavalul de la Veneția. Binecunoscutul Carnaval de la Veneția a devenit astăzi o sărbătoare tradiţională a oraşului ce are loc în fiecare an în luna februarie, simbolizând trecerea de la anotimpul rece la cel cald. Paradele stradale în costume sofisticate, piesele de teatru, concertele de muzică instrumentală sau clasică, concursurile cu premii atrag în această perioadă turişti de pretutindeni.
Kiruna este cel mai nordic oraş de pe teritoriul Suediei, o metropolă deosebită localizată în Laponia suedeză, într-un cadru natural de vis. Oraşul este renumit în întreaga lume pentru frumoasa cultură laponă, iernile lungi, dar pline de farmec, dar şi pentru edificiile care au devenit deja o amprentă a zonei. Acest orăşel de poveste este intens vizitat mai ales în timpul iernii, atunci când peisajele de basm dar şi pârtiile bine amenajate sunt ca un magnet pentru turiştii dornici de aventură. Există pârtii atât pentru începători, cât şi pentru cei experimentaţi, însă dacă nu-ţi doreşti să schiezi trebuie să ştii că există alternative.
Edinburgh este capitala Scoţiei, un oraş mare care a reuşit să combine atât elemnte antice, cât şi moderne într-o atmosferă unică specific scoţiană. Vegheat de un castel impunător, un simbol al oraşului, Edinburgh îmbină construcţiile medievale cu o viaţă modernă, contemporană. Palatele medievale se află într-o continuă concurenţă cu cele mai bune structuri de arhitectură modernă, bisericile gotice şi muzeele uimesc cu frumuseţea lor.
Praga este un oraș deosebit de interesant care oferă o atmosferă romantică, cu priveliști uluitoare, grădini liniștite și lungi plimbări de-a lungul unor străzi pietruite. Chiar dacă este un oraș istoric, capitala Cehiei respiră un aer modern, cu hoteluri de lux, restaurante de mare clasă, cluburi în vogă și pub-uri aglomerate. Iar faptul că a reușit să treacă aproape neatinsă prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial face ca Praga să fie unul dintre cele mai bine păstrate centre istorice din această parte a Europei.
Orașul Copenhaga pare, mai ales iarna, desprins din operele faimosului autor de povești Hans Christian Andersen. Conceptul danez de „hygge” (intimitate, atmosfera placută) este cel mai bine simțit în perioada aceasta a anului când localnicii își petrec după amezile și serile relaxându-se, cu un pahar de ciocolată fierbinte admirând priveliștile care te lasă fără suflare. Locurile care trebuiesc vizitate atunci când te afli în Copenhaga sunt Parcul de distracții Tivoli, Palatul Christiansborg și Castelul Rosenborg care sunt și mai frumoase atunci când sunt acoperite de zăpadă. Și dacă tot ai de gând să vizitezi acest oraș danez, poate că ar trebui să iei în calcul să ajungi în februarie atunci când se desfășoară celebrul Wondercool, un eveniment dedicat iernii și în care te poți delecta cu concerte, expoziții de artă și evenimente culinare.
Iernile din Innsbruck sunt foarte reci, iar zăpada cade din abundență. Noaptea, temperaturile scad uneori până la -20 de grade Celsius, dar cu toate acestea, cei mai mulți turiști preferă să viziteze orașul pe timp de iarnă. Sezonul călduros este destul de scurt și chiar și în plină vară temperaturile nu depășesc 17 grade Celsius. Fiecare anotimp are farmecul său, dar parcă Innsbruck este un loc de basm în timpul iernii. Peisajul alb, pârtiile supraaglomerate, fulgii de nea ce cad necontenit sunt elemente care nu se regăsesc vara și care conferă unicitate acestui orășel austriac.
Cordoba este un oraș din sudul Spaniei, din regiunea Andaluzia, fiind o metropolă cu dimensiuni medii, dar mari conotații istorice, artistice și culturale. Acest oraș antic este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind un punct de referință în întreaga Europă. Foarte puține locuri din lume se pot lăuda că au fost capitala unei provincii romane, a unui stat arab și un Califat. Ei bine, de-a lungul anilor, Cordoba a avut aceste meniri, orașul fiind astăzi de o bogăție spirituală inestimabilă.
Rovaniemi este un oraș fascinant, cel mai nordic punct din Finlanda, fiind celebru în lume sub denumirea de “Sediul lui Moș Crăciun” sau “Orașul Crăciunului”. Rovaniemi este frumos decorat în perioada sărbătorilor, străduțele orașului se transformă într-un spectacol al luminilor colorate. Brazii încărcați de zăpadă, săniile trase de reni subliniază și mai mult ideea de sărbătoare și creează o atmosferă de basm.